Critica

Cătălin Geană este un artist plastic tânăr, plin de patos, plin de idei, care îşi desfăşoară inspiraţia în bronzuri. Este un figurativ, care iubeşte foarte mult timpul femeii, atitudinile oamenilor vârstnici, iar în acelaşi timp are joncţiuni de fantezie între regnul animal şi omenesc. Ceea ce frapează cel mai puternic sunt nudurile lui, care sunt voluptoase, masive, iar atunci când încearcă variante de nuduri, este în atitudini de yoga.

Liviu Tudor Samuilă, critic de artă

Cătălin Geană şochează copleşitor cu bronzurile sale venite parcă de peste mări şi oceane… E un tânar artist european, mai precis un oltean plecat din suflul modernităţii lui Brancuşi şi copleşit de arta neagră ori de infinitul aztec, transpuse în chipuri si măşti, în atitudini şi ipostaze vibrând de taine. Ai senzatia că străbaţi temple şi tăceri misterioase de piramide, întunericul lor fiind luminat de facliile bronzurilor…

Liviu Tudor Samuilă, critic de artă

Inspirat de tot ceea ce îl înconjoară, artistul transpune în bronz o combinaţie extraordinară între om şi animal. Sculpturile sale întorc în timp şi prezintă rădăcinile spirituale ale înaintaşilor noştri, spre bucuria iubitorilor de artă. Când privim aceste sculpturi, ne aducem aminte de creaţiile înaintaşilor noştri, de reprezentarea idolească a vieţii, de creaţiile din perioada primitivă, atunci când simbolurile erau astfel reprezentate. Cred că artistul s-a întors foarte mult în timp, a găsit rădăcinile omeneşti prin creaţiile sale.

Tănase Mocănescu, pictor

Opera sculptorului reflectă o preocupare pentru tensiunile care definesc raportarea omului la divinitate, dar şi natura umană în general: trup-spirit, rational-sexual, creativ-distructiv.  Originalitatea lucrărilor constă în asocierea neaşteptată a unor elemente recurente în spatiul cultural occidental postmodern. Sculpturile lui Geană tratează problematica relaţiei individului cu  propriul corp şi evidenţiază conflictul dintre natură şi cultură, una dintre principalele preocupari ale omului contemporan.

Sandu Petre, curator Anno Mundi

  

Artistul îşi refuză decent tentaţia citatului facil. Se foloseşte de propria fantezie poetică, forjată inteligent şi sistematic de-a lungul anilor în fructuoase tentative de reconversie, în cheie estetică şi stilistică compatibilă sensibilităţii şi receptivităţii contemporane, a unei asemenea ontogeneze culturale. Este posesorul unei valoroase experienţe de for public, în acest sens deţine şi un consistent portofoliu de creaţii, care îi certifică originalitatea viziunii sculpturale, forţa fanteziei creative şi aptitudinea de a remodela în sinteze plastice spectaculoase, incitante şi credibile motive arhetipale consacrate ale artei universale şi autohtone. Calităţi care îl situează neechivoc în proteica descendenţă a inovativei estetici post-brâncuşiene (pe filiera Zadkine, Boccioni, Lipschitz, Moore, Botero).

Corneliu Antim, critic de artă

Ne aflăm în faţa unei viziuni originale, ce proiectează cutezător în postmodernitate, prelungind valoarea vestigionară localist-regională a unei astfel de moşteniri arhetipale, „mutanţi” culturali în expansiune neîngrădită şi flexibilă în teritoriile mai permisive ale noilor modele de spiritualitate şi globalism pluricultural.

Corneliu Antim, critic de artă

Aici, difuz, dar în detalii atent studiate, artistul încorporează surse arheologice şi culturale recognoscibile, în care elementele patrimoniale autohtone, sacre ori profane, se întrepătrund coerent şi armonios cu cele universale. Este şi în această tentativă de „reconstituire” anistorică, prin mijloace exclusiv artistice, de plastică sculpturală, a unui „spaţiu de spiritualitate magic” (de tipul misterelor antice, din care lipsesc doar actanţii: sacerdoţi, auguri, oracoli, prozeliţi), o încercare de implantare a unor astfel de realităţi vestigionare în mediul mult mai deschis, liberal, desacralizat, de astă dată, al percepţiei enciclopedist globalizante contemporane.

Corneliu Antim, critic de artă

Artistul evită solemnitatea stenică, glacială a retoricii sculpturale prin libertăţile metamorfice pe care şi le orchestrează cu rafinată iscusinţă. El stăruie în definirea clară a elementelor de individualizare a fiecărei componente sculpturale. De fapt, o incitantă galerie de plăsmuiri idolatre hibride, seducătoare însă prin ingeniozitatea poeticii combinative a detaliilor morfologice, ca şi prin virtuozitatea stilizărilor şi sintaxelor plastice folosite de artist în finalizarea acestui concept cultural.

El reinventează astfel, prin texturi, cromatism şi ecleraj, finisaj, anvelopa ambientală, un soi de ancestralitate a vocaţiei teogonice a comunităţilor umane dintotdeauna şi de oriunde, în variile ei forme de manifestare.

Corneliu Antim, critic de artă